Selemet un sat care isi asigura viitorul

La initiativa tinarului EUGEN BORS din satul Selemet, rn. Cimislia  3 noi sectoare de supraveghere de vecinatate vor fi create. Proiectul este un model econom si eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitara si ajutor reciproc. Supravegherea de Vecinatate este un parteneriat intre politie si cetateni, este o actiune comuna in care se implica actorii comunitari: vecinii, politia, administratia publica locala si asociatiile civice interesate. Este orientata spre A AJUTA CETATENII sa-si asigure protectia membrilor familiei, vecinilor, precum si a bunurilor acestora.

LA SELEMET au fost semnate trei acorduri de colaborare cu trei sectoare, in domeniul asigurarii securitatii comunitare. Pe aceasta cale, aducem sincere multumiri elevului EUGEN BORS pentru insistenta si vointa de a promova acest proiect in localitatea Selemet.

„SUPRAVEGHEREA DE VECINATATE ” -un proiect elaborat de catre AO”Eco-Razeni”din R. Moldova in parteneriat cu Asociatia „Neghbourhood Watch” din Estonia, care prevede dezvoltarea securitatii comunitare in zonele rurale din Moldova.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Programul de Supraveghere de Vecinatate in localitatea Coșnița

cosnita supraveghere 4La 9 martie curent, angajații Inspectoratului de Poliţie Dubăsari au organizat o întrunire cu locuitorii comunei Coşniţa, raionul Dubăsari și autoritatea publică locală în cadrul căreia şeful de post şi ofiţerul de sector al Postului de Poliţie Coşniţa au prezentat totalurile activităţii desfăşurate pe parcursul anului 2013.

Întîlnirea a avut ca scop consolidarea capacităţilor autorităţilor locale, cetăţenilor şi poliţiei de a avea o comunicare mai eficientă, de a răspunde provocărilor şi de a interveni de comun la soluţionarea unor situaţii dificile de interes comunitar.

La eveniment au participat primarul localităţii, în jur de 200 locuitori, angajaţii Sectorului de Poliţie nr. 2  al IP Dubăsari și şeful adjunct al Inspectoratului de Poliţie Dubăsari.

În cadrul întrunirii, reprezentanţii autorităţii publice locale de nivelul I şi localnicii din comuna Coşniţa raionul Dubăsari au fost familiarizați cu privire la prevederile proiectului pilot „Supraveghere de Vecinătate” şi beneficiile acestuia, implementat în localităţile raionelor Ialoveni, Hînceşti şi Ungheni de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei.

În cadrul întrunirii, participanţii au făcut cunoștință cu activităţile ce ţin de practicile Estoniene în domeniul asigurării securităţii comunitare, precum şi modelul de implementare al acestora în zonele rurale din Republica Moldova.

Activitatea s-a desfăşurat sub egida şefului Direcţiei securitate publică, la iniţiativa conducerii Secţiei securitate publică a Inspectoratului de Poliţie Dubăsari.
11 martie 2014

Sursa: http://politie.gov.md

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Beneficiile programului “Supraveghere de Vecinătate” discutate de Poliție cu autorităţile din Cimişlia

wp_000645Inspectoratul de Poliţie Cimişlia în comun cu Inspectoratul General al Poliţiei, Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” şi Consiliul raional Cimişlia au desfăşurat la 5 martie curent, o sesiune de familiarizare a autorităţilor publice locale de nivelul I şi II ale raionului Cimişlia, cu prevederile proiectului pilot „Supraveghere de Vecinătate”, implementat în localităţile raionului Ialoveni, Hînceşti şi Ungheni.

Această sesiune a avut ca scop consolidarea capacităţilor autorităţilor locale, cetăţenilor şi Poliţiei de a avea o comunicare mai eficientă, de a răspunde provocărilor şi interveni de comun la soluţionarea unor situaţii dificile de interes comunitar.

La eveniment au participat primari din 17 localităţi ale raionului Cimişlia, şefii serviciilor desconcentrate ale autorităţilor publice, şeful Inspectoratului de Poliţie Cimişlia şi 20 şefi de post şi ofiţeri de sector. Activitatea s-a desfăşurat sub egida preşedinteluiraionului Cimişlia, la iniţiativa conducerii Secţiei securitate publică a Inspectoratului de Poliţie Cimişlia.

În cadrul sesiunii, participanţii au fost familiarizaţi cu activităţile ce ţin de practici de colaborare a Poliţiei cu autorităţile publice locale şi comunitate în  domeniul asigurării securităţii comunitare, precum şi modelul de implementare al acestora în zonele rurale din Republica Moldova.

Proiectul „Supravegherea de Vecinătate” este un model econom şi eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitară şi ajutor reciproc, conceput pentru a spori gradul de securitate şi prevenire a infracţionalităţii la nivel de comunitate.

Totodată, a fost reiterată disponibilitatea Inspectoratului de Poliţie Cimişlia de a avea o conlucrare fructuoasă cu autorităţile publice locale şi serviciile desconcentrate ale acestora, în vederea intervenirii eficiente la soluţionarea problemelor de interes comunitar, precum şi crearea unui mediu sigur în comunitate.

6 martie 2014

Sursa: http://politie.gov.md

wp_000639 wp_000649

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Beneficiile programului “Supraveghere de Vecinătate” discutate de Poliție cu autorităţile din Teleneşti

Inspectoratul General al Poliţiei şi Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni”, au desfăşurat la 18 februarie curent, o sesiune de familiarizare a autorităţilor publice locale de nivelul I şi II ale raionului Teleneşti, cu prevederile proiectului pilot „Supraveghere de Vecinătate”, implementat în localităţile raionului Ialoveni, Hînceşti şi Ungheni.

Această sesiune a avut ca scop consolidarea capacităţilor autorităţilor locale, cetăţenilor şi poliţiei de a avea o comunicare mai eficientă, de a răspunde provocărilor şi de a interveni de comun la soluţionarea unor situaţii dificile de interes comunitar.

La eveniment au participat primari din 25 de localităţi ale raionului Teleneşti, 30 de asistenţi sociali comunitari, şeful Inspectoratului de Poliţie Teleneşti, 24 de şefi de post şi ofiţeri de sector. Activitatea s-a desfăşurat sub egida vicepreşedintelui raionului Teleneşti, la iniţiativa conducerii Secţiei securitate publică a Inspectoratului de Poliţie Teleneşti.

În cadrul sesiunii, participanţii au fost familiarizaţi cu activităţile ce ţin de practicile Estoniene în domeniul asigurării securităţii comunitare, precum şi modelul de implementare al acestora în zonele rurale din Republica Moldova.

Proiectul „Supravegherea de Vecinătate” este un model econom şi eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitară şi ajutor reciproc, conceput pentru a spori gradul de securitate şi prevenire a infracţionalităţii la nivel de comunitate.

Menționăm, că activităţile respective sînt desfăşurate în contextul acordului de colaborare semnat la 7 august 2013 între Inspectoratul General al Poliţiei şi Asociaţia Obştească “Eco-Razeni”.

19 februarie 2014

Sursa: http://politie.gov.md

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Costuleni – un sat supravegheat de vecini

     Maria_Morari  Pornind de la afirmatia: ”Ca in viata sa primesti ceva, trebuie la rindul tau  sa si daruiesti”, vecinii unei strazi din s.Costuleni, r-nul Ungheni, care sint implicati in implementarea proiectului “Supraveghere de vecinatate” sunt convinsi ca vor avea ce darui, adica activism civic si colaborare in desfasurarea de durata a proiectului.

     De cind s-a aflat de acest proiect si mai ales au fost si instalate panourile de atentionare, curiosii misunau pe strada noastra. Minutele bune de conversatie si explicatie au dat roade, astfel cei interesati au aflat scopul si ce implica acest proiect.

      E dovedit faptul ca nu toti oamenii gindesc la fel si mai ales nu toti au aceleasi perceptii. Cu scepticism au privit implementarea proiectului citiva vecini, aici ma refer la lipsa de informare si colaborare intre vecini. Cu parere de bine exista si vecini care sint interesati de acest proiect si chiar se bucura ca pe strada lor sint instalate ”afise portocalii” cum le spun ei. O vecina, dna. Tatiana P. sustine: “Chiar ma bucura si sunt placut surprinsa ca localitatea noastra, dar mai ales strada pe care locuiesc a fost aleasa in implementarea proiectului. Acest program ne ajuta sa ne dezvoltam relatiile cu vecinii, sa fim mai atenti la ceea ce se intimpla pe strada noastra, sa fim activi si sa colaboram. Instruirea facuta de liderul de sector ne-a imobilizat, astfel stim ce avem de facut in caz de furturi , persoane straine si alte situatii” .

        Deseori locuitorii altor strazi invecinate imi adresau frecventa intrebare: “De ce doar pe strada voastra sint instalate aceste afise?”, iar eu raspundeam zimbind: “Pentru ca sintem mai norocosi!”.

       Mi-as dori sa cred ca acest proiect va avea durabilitate si mai ales va prinde proportii, extizindu-se si pe alte strazi din localitate, doar asa vom putea deveni o comunitate unita, constienta si vom lupta cu fenomenului furtului din gospodarii.

Articol de Maria Morari

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Forumul Liderilor de sectoare de Supraveghere de Vecinatate

IMG_4510Sîmbătă, 14 decembrie 2013, Consiliul Raional Ialoveni a fost gazdă primului Forum al Liderilor Sectoarelor Supravegherii de Vecinătate. La Forum au participat circa 60 persoane, printre acestea, reprezentanţi ai Asociației Obșteşti „Eco-Răzeni”, Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratelor raionale de poliție Ialoveni, Hîncești și Ungheni, primari și reprezentanții Consiliilor raionale Ialoveni și Hîncești, lideri de sectoare.

Proiectul Supraveghere de Vecinătate este la primul an de activitate şi rezultatele sunt vizibile. Există 40 de sectoare formate, în care sunt incluse circa 400 familii şi mult mai multe persoane care au iniţiativă şi îşi doresc ca casa, familia cît şi vecinii  lor să fie în siguranţă.

Lilian Popescu, Preşedintele raionului Ialoveni: “Parteneriatul de vecinătate este foarte importat şi bine venit, oricît noi nu ne-am strădui să avem mai mulţi colaboratori de poliţie, oricum nu am putea acoperi toate localităţile. De aceea nu trebuie să fim uniţi numai la sărbători dar şi la siguranţa vecinului şi siguranţa noastră…”

Iulia Pancu, Vicepreşedintele raionului Ungheni: ”Dacă astăzi afirmăm că scopul acestui proiect este de a diminua numărul infracţiunilor totuşi noi în timp vedem că acesta nu va mai fi un proiect, nu va mai fi un program dar va fi de fapt un sentiment civic dezvoltat de noi…“

Dorel Nistor, Inspectoratul General al Poliţiei a Republica Moldova: ”Inspectoratul General al Poliţiei vă aduce salutul şi este mulţumit de iniţiativa societăţii civile, în promovarea programelor de prevenire şi combatere a criminalităţii în raioane şi localităţile rurale din ţară…”

În cadrul forumului a fost prezentată o retrospectivă asupra acţiunilor realizate pînă la moment, inclusiv acţiunile ce vor fi implementate în viitor, din perspectiva extinderii programului la nivel naţional, crearea reţelei de coordonatori naţionali, noi parteneriate, informare şi suport pentru localități şi un mediu mai protejat şi comod de trai.

Andrei Alcaza, Inspectoratul de poliţie Ialoveni:”Poliţia Ialoveni este partener la proiectul dat, noi ne-am asumat răspunderea să reacţionăm prompt la toate apelurile, mai ales liderilor de sectoare…”. Respectiv au fost prezentate sfaturi utile pentru protecţia personală şi a proprietăţilor.

Efimia Caprari, lider de sector, comuna Răzeni, r. Ialoveni: ”Dacă înainte ne limitam în sat numai la acțiuni de bună ziua, bună seara atunci, acum au apărut relaţiile mai strînse şi colaborăm mai bine, discutăm despre problemele care apar în vecinătatea noastră. Infracţiuni nu au avut loc pînă în momentul de faţă la noi în sector şi fiecare se simte în siguranţă…”

În semn de recunoştinţă, au fost oferite diplome, pentru aportul adus şi contribuţia activă la promovarea parteneriatului de colaborare între Poliţie, autorităţile publice locale şi societatea civilă, precum şi promovarea programului de prevenire a criminalităţii în localităţile rurale celor mai activi vecini, poliţişti de sector şi primari.

Programul Supravegherea de Vecinătate este o acţiune comună în care se implică actorii comunitari: vecinii, poliţia, administraţia publică locală. Este orientată spre a ajuta cetățenii să-şi asigure protecţia membrilor familiei, vecinilor, precum şi a bunurilor acestora.

Articol realizat de Gurău Maria

Ziarul Ora Locala, Ialoveni, despre eveniment, 27 decembrie 2013

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Forumul Liderilor de sectoare de Supraveghere de Vecinatate

Suplimentar: http://politie.gov.mdhttp://www.politiahincesti.md.

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Invitatie Forumul Liderilor de Sectoare de Supraveghere de Vecinatate

Logo_Supraveghere_Vecinatate_Color_PNG_SmallLa data de 14 decembrie 2013, orele 12.00, în Sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, timp de două ore, va avea loc Forumul Liderilor Sectoarelor de Supraveghere de Vecinătate. Asociația Eco-Răzeni are plăcerea de a vă invita să participați la acest eveniment.

Liderii de sector din raioanele Ungheni, Hîncești, Ialoveni se vor întruni pentru a discuta perspectivele de dezvoltare în continuare a sectoarelor. La eveniment, vor fi prezenți primari, polițiști, reprezentanți ai administrație publice din trei raioane, Inspectoratul General al Poliției.

Pe parcursul Forumului, liderii de sectoare și responsabilii de la instituțiile implicate vor cunoaște experiența altor sectoare, vor discuta despre modul în care vor fi dezvoltate sectoarele de supraveghere de vecinătate, primele rezultate, problemele existente, rolul și suportul din partea autorităților locale, modul în care cooperarea între părți va fi consolidată, cum să facem localitățile rurale un mediu confortabil de trai.

Pentru detalii referitor la Forum, dar şi despre programul Supravegherea de Vecinătate îl puteţi contacta pe Ion Braga, coordonatorul programului SdV la numărul de telefon 079312021 sau la adresa de email ecorazeni@gmail.com

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

„Atentie! Sector Supravegheat de vecini”. Modul inedit a localnicilor din Razeni de a pazi gospodariile de hoti


In satul Razeni vecinii au luat locul camerelor de supraveghere. Cand proprietarii sunt plecati de-acasa, vecinii supravegheaza gospodaria. Se intampla dupa ce localnicii din mai multe mahalale au facut o intelegere ca-si vor pazi casele unii altora. Proiectul a fost implementat de un ONG si are drept scop de-a imbunatati relatiile dinte vecini.

Aproape in fiecare mahala din satul Razeni, Ialoveni este afisat un poster pe care scrie „Atentie Sector Supravegheat de vecini”.

Semn care le permite locuitorilor sa traga cu ochiul in curtea vecinului. Doar ca nu pentru a-i examina averea, ci pentru a o pazi.

Atunci cand unul dintre gospodari pleaca la munca sau lipseste o perioada de acasa din alte motive, vecinii se ofera sa-i supravegheze casa. Oamenii iau situatia ca pe o gluma.

Vecinii spun ca fiecare sector al satului are cate un sef supraveghetor.

Initiatorii proiectului sustin ca prin aceasta actiune urmaresc ca localnicii sa se implice mai mult in viata aproapelui.

Oamenii au fost instruiti ca atunci cand observa o persoana suspecta in curtea vecina sa sune imediat la politie.

De jumatate de an, de cand este implementat proiectul, politistul de sector sustine ca a primit cateva apeluri de la vecini.

Proiectul este imprumutat din Estonia, iar punerea lui in practica a costat aproape 30 de mii de euro.

Sursa: PRO TV

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Vizita de studiu a experților estoni în Republica Moldova

În cadrul programului de Supraveghere de Vecinătate în perioada 11 – 15 noiembrie în Republica Moldova a avut loc vizita de studiu a 2 experți din Estonia. În cadrul vizitei de studiu au fost analizate rezultatele implementării proiectului pilot de supraveghere de vecinătate, discutate aspecte ce țin de dezvoltarea programului. Vizite și întîlniri cu reprezentanți ai poliției și administrației publice raionale au avut loc în raioanele Ialoveni și Ungheni.

În cadrul atelierului de instruire (perioada 12 – 13 noiembrie) 15 lideri de sectoare și polițiști din localitățile raionului Ungheni și Ialoveni au fost instruiți în comun cum să asigure securitatea prin intermediul sectoarelor de supraveghere de vecinătate. Participanții au aflat care sunt pașii pentru asigurarea unei vieți sigure în localitățile rurale. Acum polițiștii de sector vor putea coopera cu cetățenii și împreună vor previne infracțiunile care au loc frecvent. Cele mai multe infracțiuni care au loc țin de infracțiuni contra patrimoniului. Din acest considerent supravegherea de vecinătate instruiește membrii să ia toate măsurile de securitatea necesare la domiciliu pentru a reduce oportunitatea ca infracțiunea să aibă loc.

La data de 14 noiembrie a avut loc masa rotundă cu tematica “Cînd vecinul este violent” in care au fost analizate  aspecte ce țin de prevenirea violenței în familie.

Alexei Peganov reprezentant al poliției din Estonia a comunicat modul în care poliția previne violența domestică. Violența domestică este tipul de infracțiune des întîlnită atît în Estonia cît și în Republica Moldova. Statistica în creștere este alarmantă. În Estonia aproximativ a fiecare a doua persoană cu vîrsta cuprinsă între 15 și 74 ani care se află în relație de cuplu s-a confruntat cel puțin cu un caz de violență în familie.

Tiina Ristmae – expert din partea organizației ” Neighborhood Watch”  din Estonia a oferit mai multe exemple în care vecinii pot și trebuie să se implice în prevenirea sau stoparea violenței în familie. Pe lîngă faptul că vecinii pot să apeleze poliția, ei mai pot să acorde ajutor în caz de necesitate victimelor prin oferirea informației necesare. În cadrul programului de Supraveghere de Vecinătate, violența domestică este considerată o infracțiune, iar membrii sunt încurajați să nu tolereze acest tip de infracțiune și să acționeze. Principiul ASCULTĂ, SUPORTĂ, ÎNCURAJEAZĂ este cel mai bine adecvat în cadrul Supravegherii de Vecinătate.

Experții au comparat experiența ambelor țări aducând noi argumente în favoarea prevenirii violenței domestice. In acest sens, programul de Supraveghere de Vecinătate împreună cu organizațiile specializate își propune informarea vecinilor asupra posibilităților de intervenție în cazul în care sunt martori ai violenței domestice.

Ce este Supravegherea de Vecinatate

Activitatile sectoarelor de SdV in Estonia

Supravegherea de Vecinatate in Moldova

Supraveghere de Vecinatate in Estonia

Probleme ale Sectoarelor de Supraveghere de Vecinatate

Violenta domestica in Estonia – perspectiva politiei

Vecinii – martori ai violentei domestice

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu